2017 – Cel mai bun an pentru Psychometric Systems!

Am adăugat portofoliului nostru șase noi clienți cheie, numeroase evenimente naționale și internaționale în cadrul cărora am prezentat tehnologia inovatoare a sistemuluI MindMi™ și de asemenea recunoașterea primită prin câștigarea marelui premiu PatriotFest.

Sistemul MindMi™ și inventatorul său, dr. ing. Dumitru Grigore obțin Premiul Ediției la concursul PatriotFest

Astfel, sistemul MindMi™ a primit o recunoaștere oficială a calității și a capabilităților sale de la cele mai importante structuri de apărare ale României.

Conferința și expoziția anuală SHRM17 18-21 iunie, New Orleans, SUA

Sistemul MindMi™ a fost lansat la nivel internațional la cea mai mare conferință anuală de Resurse Umane. Peste 15000 de specialiști în domeniu au avut ocazia să cunoască tehnologia MindMi™ la standul Psychometric Systems din spațiul expozițional al conferinței.

Sistemul MindMi™ a fost prezentat la HR Innovation Conference

Pe 3 noiembrie 2016, echipa Psychometric Systems a fost prezentă la evenimentul HR Innovation Conference din București, unde a prezentat sistemul MindMi™ specialiștilor și managerilor din domeniul resurselor umane.

Lansarea comercială a Sistemului MindMi™ în cadrul Internet Mobile World 2016

Lansarea comercială a sistemului MindMi™ a avut loc în cadrul evenimentului Internet Mobile World 2016 (IMW 2016), în București, în perioada 5-6 octombrie 2016.

Alexandru Galos

Lansarea conceptului MindMi™ în cadrul Bucharest Technology Week

În cadrul evenimentului Bucharest Technology Week din data de 25.05.2016, a avut loc lansarea și prezentarea oficială a conceptului MindMi™. Conceptul produsului a fost introdus publicului printr-o sesiune specială de workshop susținută în fața specialiștilor din HR și a psihologilor invitați.

Raluca Furdui

Sistemul MindMi™ prezentat la TEDx Cluj-Napoca

În 20 februarie 2016, în cadrul conferinței TEDx Cluj-Napoca, Psychometric Systems a expus conceptul MindMi™ – un sistem de evaluare psihologică obiectivă, în secțiunea rezervată produselor “Inovation & Tech”.

Ingineria psihologică

În 27 februarie 2015, la Institutul de Economie Mondială București, România, Dumitru Grigore a susținut conferinţa cu titlul ”Ingineria psihologică la interfața om-mașină; corelația dintre dominanța cerebrală și tipologia de personalitate.” El a prezentat rezultatele...

Educație și creativitate

În 21 noiembrie 2014 la Conferința Internațională de ”Educație și Creativitate pentru o Societate Bazată pe Cunoștințe” din cadrul Universității Titu Maiorescu, București, Dumitru Grigore a susţinut prelegerea cu titlul “Modelarea neurosemnalelor electrodermice...

Prezentarea RomWings

Sistemul psihometric MindMi™ a fost prezentat în cadrul ceremoniei de lansare a companiei RomWings, companie ce asigură servicii specializate în domeniul aviației civile. Publicul a fost foarte deschis în fața conceptului MindMi™, inclusiv piloți de valoare de la...
2017 – Cel mai bun an pentru Psychometric Systems!

2017 – Cel mai bun an pentru Psychometric Systems!

Am adăugat portofoliului nostru șase noi clienți cheie, numeroase evenimente naționale și internaționale în cadrul cărora am prezentat tehnologia inovatoare a sistemuluI MindMi™ și de asemenea recunoașterea primită prin câștigarea marelui premiu PatriotFest.

citiți mai mult

Ne puteți scrie oricând!

Personalul departamentului Relații cu Publicul vă va răspunde în cel mai scurt timp posibil.